Managementul finanțelor personale nu este un lucru ușor de făcut, mai ales când suntem înconjurați de tentații, iar cumpărăturile se pot face instant, cu un singur click.

În contextul actual, acum, mai mult ca oricând, este foarte important să gestionăm cu responsabilitate bugetul personal.

Tehnologia vine în sprijinul nostru, în acest sens, sub forma unor aplicații prin intermediul cărora ne putem gestiona mai ușor finanțele.

Acestea ne pot ajuta să identificăm ariile în care am cheltuit mai mult, să urmărim viitoare termene scadente (unele ne permit chiar să plătim facturile direct din aplicație), să monitorizăm în orice moment contul nostru bancar, cardul de credit sau fondul de investiții.

Monefy

Această aplicație te ajută să îți monitorizezi foarte ușor cheltuielile. Spre exemplu, de fiecare dată când cumperi o cafea, plătești o factură sau mergi la supermarket, deschizi aplicația, alegi categoria aferentă cheltuielii respective (ex. Utilitati, Hobby, Transport) și adaugi suma pe care ai platit-o. Aplicația îți face în mod automat un grafic, astfel încât să ai o viziune de ansamblu asupra cheltuielilor tale și să urmărești ușor pe ce s-au dus cei mai mulți bani într-o lună.

YNAB – You Need a Budget

Această aplicație se asigură că fiecare ban este cheltuit înțelept, te ajută să planifici cheltuieli care nu sunt recurente și, de asemenea, te ajută cu un plan în momentul în care ai cheltuit peste bugetul stabilit. Mai mult, YNAB îți oferă acces la resurse, sfaturi financiare și cursuri online. 

Money Manager Expense & Budget

Money Manager te ajută să îți gestionezi finanțele personale simplu și efcient. Cu această aplicație îți poți înregistra cu ușurință tranzacțiile financiare personale și comerciale, poți genera rapoarte de cheltuieli și îți monitorizezi datele financiare zilnic. Aplicația îți arată bugetul și cheltuielile printr-un grafic, astfel încât să poți vedea rapid totalul cheltuielilor față de bugetul tău și să faci eventuale ajustări financiare.

Spor la economisit!

Toate aplicatiile de mai sus sunt disponibile pentru descarcare atat pentru Android cat si pentru IOS.