Site icon EOS-KSI

EduFin Story

Primii pași către independența financiară încep odată cu educația financiară. Atunci când aceasta este inadecvată sau este inexistentă, și dezideratul nostru de a contribui la “o lume fără datorii” devine tot mai îndepărtat.

For a debt-free world” este moto-ul ce ne ghidează atât în activitate cat și în proiectele de CSR, de aceea, pe langă sprijinul acordat consumatorilor noștri sub formă de soluții personalizate, ne dorim să contribuim activ și pe zona educației financiare.

Credem că viitorii adulți ar putea evita luarea unor decizii care să le afecteze ulterior bunăstarea, dacă ar înțelege și ar cunoaște mai bine mecanismele financiare.

EduFin este povestea scrisă de colegii noștri ambițioși, dornici să împărtășească celor mici experiența lor de până acum.

Povestea a început în decembrie 2018, când le-am deschis ușa copiilor de la Așezământul Sfântul Leontie de la Rădăuți, care veniseră să ne colinde în prag de Sărbători. I-am îndrăgit din prima și am răspuns cu mult entuziasm invitației lor, de a-i vizită la Așezământ.

Atunci când ne-am pregătit să îi vizităm, ne-am dat seama că, pe lângă hainuțe, dulciuri sau materiale de lectura, atât de bine venite oricarui copil, un program de educație prin joc ar fi oportun acolo unde urmă să ajungem. Din acest motiv, seminariile Edufin dedicate copiilor si desfășurate în anul următor la Rădăuți au fost de succes.

Dar, ce „cadou” poate fi mai important decât EDUCAȚIA?

Pe parcursul ultimilor trei ani, echipa EduFin și-a propus să contribuie la îmbunătățirea gradului de educație financiară pentru cei tineri, împărtășind din experiență acumulată pe teme legate de gestionarea responsabilă a bugetului personal, diferența între dorințe și nevoi- factori ce determină gestionarea bugetului personal, implicațiile în deciziile financiare, metode de economisire și alegeri financiare inteligente pentru a-și îndeplini cât mai ușor obiectivele și nu în ultimul rând legat de dezvoltarea financiară personală, cu accent pe întrebarea „Cine sunt și cum să mă cunosc mai bine?”

Știm foarte bine că pandemia a afectat profund educaţia iar închiderea școlilor nu numai că a perturbat procesul de educaţie a copiilor, ci şi învăţarea abilităților sociale şi emoţionale sau interacţiune umană, atât de importante în dezvoltarea lor.

Împreună, într-o drumeție spre independența ce vine odată cu descoperirea tărâmului de educație financiară” – această a fost pentru echipa EduFin, afirmația anului 2021.

Ghidați de această idee, aceiași oameni dornici să împărtășească propriile experiențe s-au mobilizat din nou pentru a contribui la o mai bună înțelegere a noțiunilor financiare de bază pentru a gestiona mai bine resursele financiare.

 Impreună, am susținut:

Sesiunile de educaţie financiară online

Sesiuni de educaţie financiară susținute de către colegii noștri la „clasele online”, dedicate copiilor de la așezământul de copii Sfântul Leontie din Rădăuți s-au axat pe metode interactive și activități de tip joc în mediul online, invitații la dezbateri pe teme financiare și de asemenea pe interactiunea si schimbul de experiențe între participanți.

Am învățat împreună cum au apărut banii, ce este trocul, cum se descurcau oamenii înainte de apariția banilor, care e diferența dintre nevoi și dorințe, ce înseamnă să fii responsabil și cum putem să ne îndeplinim visurile. Impreună, am parcurs file de istorie a banilor și am ințeles evoluția dar și efectele unor decizii neinsirate asupra economiei.

Feedback-ul pozitiv și dorința copiilor de a participa la noi sesiuni, au evidențiat faptul că, demersul nostru a reprezentat o experiență de învățare și dezvoltare personală a tuturor celor implicați, atât a celor mici cât și a celor mari.

Sesiuni de educație financiară în școli

Sesiuni de educaţie financiară au fost susținute de către colegii noștri „la clasa”, dedicate copiilor din școlile din Iași. Focus-ul a fost orientat către familiarizarea copiilor cu termeni financiari și dezvoltarea vocabularului pe această zonă, înțelegerea diferențelor dintre active și pasive prin joc și activități interactive, înțelegerea fluxului banilor în economie; predarea elementelor noi prin găsirea răspunsurilor în mod interactiv.

Indiferent de cât de multe știm despre domeniul financiar, la un moment dat, fiecare dintre noi, va avea nevoie să gestioneze un buget, să achiziționeze o mașină, o casă sau să administreze un cont, iar fiecare decizie ne poate impacta direct dacă nu înțelegem cum să ne gestionăm veniturile, cum să folosim corect un instrument de creditare și cum să evităm restanțele si cel mai important, faptul ca educația financiară poate să înceapă la orice vârstă!

Cum ar fi dacă am trăi într-o lume fără datorii?

Exit mobile version